Plaiul Prahovei este vechea denumire data poienii ce se intindea de-a lungul vaii Prahovei, de la raul Izvor pana la Predeal. Localitatea, asezata pe drumul al Prahovei, are dovezi de locuire inca din epoca bronzului. Au fost descoperite depozite cu obiecte de bronz, la Sinaia si Predeal, care atestau prezenta umana, în aceasta zona, înca din epoca bronzului (1800-1000 î.e.n.).
In 1368 domnul muntean Vlaicu Voda acorda unele privilegii negustorilor ce intretineau legaturi economice cu Brasovul. Aceste legaturi sunt mentionate si in actele emise de Mircea cel Batran din care reiese vechimea relatiilor dintre Tara Romaneasca si Transilvania. Negustorii au dezlegare sa-si treaca liberi marfurile prin locurile cuprinse intre Buzau si Prahova.
In 1452, Vladislav Voievod scrie parcalabilor din Brasov ca a hotarat ca drumul Prahovei sa fie „slobod si pe unde poftiti si sa ne tinem de asezamantul cel vechi, de la domnii de mai inainte”.
Informaţiile privitoare la apariţia unor schituri în Munţii Bucegi menţionează venirea pe aceste meleaguri a unor călugări athoniţi, pe la 1453, după căderea Constantinopolului, care au alcătuit o sihăstrie la Stânca Sfânta Ana. Din nefericire, schitul s-a risipit în decursul vremii şi nu s-au păstrat mărturii despre călugării de aici din prima perioadă, însă cu siguranţă au adus cu ei rânduiala bisericească athonită, cărţi de slujbă, inclusiv manuscrise muzicale, psaltica fiind mereu nelipsită de la rugăciunile de obşte.
Schitul SF. Nicolae de pe Molomot (la nord de cartierul Furnica) a fost prima asezare din Plai. Atestat documentar in 1581 cand Mihnea Voda face unele danii „Sfintei manastiri, unde locul se numeste Molomot”. Spre amintire s-a ridicat o cruce monument existenta si astazi.
Spatarul Mihail Cantacuzino, din familia boierilor Cantacuzini, insotit de familia sa, a efectuat un pelerinaj la locurile sfinte, lerusalim si Nazaret, ajungand pana la Muntele Sinai, unde a vizitat o veche manastire ortodoxa. Intors in tara, si impresionat de ceea ce a vazut, s-a hotarat sa construiasca in muntii romanesti o manastire care sa poarte acelasi nume ca si muntele Sinai. In peregrinarile sale prin tara a poposit la sihastrii din zona Prahovei , si fermecat de frumusetea locurilor a decis ca aici va fi locul viitoarei manastiri. Constructia manastirii a durat 5 ani, din 1690 pana in 1695. Scopul amplasarii in acest loc a manastirii era unul dublu: in primul rand trebuia sa fie o fortareata de aparare si de protectie pentru drumul comercial existent de-a lungul Vaii Prahovei, drum care facea legatura intre doua mari orase ale epocii, Bucuresti si Brasov, iar, in al doilea rand, de a asigura un adapost numerosilor pustnici existenti in muntii Bucegi. Initial, manastirea a fost construita pentru a adaposti 12 calugari, dupa exemplul lui lisus Hristos care a avut 12 Apostoli.
Primul Drum a fost facut de argatii Manastirii, prin largirea potecii si amenajarea unui drum rudimentar, pe care puteau ajunge carele cu boi de la Posada prin stramtoarea Oratiilor, pana in curtea bisericii.
In 1701 , Constantin Brancoveanu porunceste ca pentru paza Manastirii Sinaia sa se aduca 40 de oameni din Traisteni „fiind dara aceasta monastire la un loc de munte si greu, in laturea Plaiului aproape de hotarul Ardealului pre unde pururea fiind pustietate”.
Drumul Vaii Prahova a fost transformat cu ocazia razboiului ruso-turc-austriac: 1736-1739 in drum de care si trasuri cu poduri de lemn, de catre austrieci. In jurul anului 1737, o oaste austriaca trecea prin Predeal ca sa lupte, in alianta cu rusii, impotriva turcilor, dar este invinsa de acestia din urma chiar la granita impusa, care trecea pe la Predelus, Cioplea, Stadionul Predeal, Muchia Fitifoiului, Vf. Baiului, Vf. Omul.
Catunul Izvor apare in 1783 cand Domnul Mihai Sutu inzestreaza Manastirea cu inca 42 de scutelnici, pe care-i aseaza cu familiile lor, pe valea raului Izvorul Dorului. Până în secolul al XIX-lea, aceste locuri erau aproape inaccesibile, astfel că cele două schituri, Sf. Ana şi Sf. Nicolae, precum şi Mănăstirea Sinaia, erau izolate de lume;
In anul 1789 drumul Vaii Prahova este reparat si indreptat, construindu-se punti si poduri de lemn primitive peste prapastii. Totusi drumul era greu si periculos, circulabil mai ales din luna mai pana in octombrie. In jurul anului 1790, ia fiinta un serviciu de posta pe drumul Vaii Prahova, cu un local si la Predeal – schimbul de cai si odihna drumetilor facandu-se sub paza strajilor domnesti.
In 1802 in urma teroarei raspandite de Pasvantoglu si carjalii lui, o mare parte a locuitorilor Bucurestiului au fugit inspre Ardeal, cateva famili stabilinduse si in asezarile de astazi ale Sinaii si Busteniuli. 1810 au venit in asezare unii dintre locuitori catunului Izvor care s-au stabilit aici, ca de exemplu Ghita Bogoslav. In 1820 s-au mai stabilit in zona si cativa dintre pastorii veniti din Bran, Rasnov, Sacele si odata cu cresterea traficului pe aceasta vale numarul lor a crescut. In 1821 – a avut loc o alta fuga a populatiei din Bucuresti pe Valea Prahovei, cand turcii in urmarirea lui Ipsilante macelareau populatia capitalei.
La porunca lui Bibescu Voda, in 1846, se incepe constructia soselei Campina – Predeal, iar doi ani mai tarziu se inaugureaza calatoriile cu diligenta pe ruta Brasov – Bucuresti.
Dupa uciderea lui Tudor Vladimirescu si ocuparea Bucurestilor de catre turci, peste 1 000 de bucuresteni au fugit la Sinaia si in padurea Molomot. Tot aici s-au retras si cateva cete de arnauti urmarite de turci. In 1848, N. Balcescu, Eliade-Radulescu si Cristian Tell s-au refugiat la Sinaia, la zvonul ca trupe interventioniste au intrat in tara . Intre 1849 si 1850, manastirea s-a aflat sub ocupatia trupelor austriece si rusesti.
Comuna Podu Neagului ia fiinta in 1852 prin unirea catunului de la Schitul Lespezi (Comarnic) cu catunele Posada, Izvor, Busteni, Intre Prahove (Azuga) si Predeal. Comuna era administrata din Busteni, de un Parcalab cu 3 deputati, care adunau birurile.
In 1864 familiile boierilor Cantacuzino si Ghica fondeaza la Bucuresti Eforia Spitalelor Civile cu scopul de a spitale cu asistenta medicala gratuita. Se cedeaza Eforiei ca fond social, o parte din mosii, printre care si mosia Furnica cu Manastirea Sinaia. De atunci Eforia si primul sau efor printul Dimitrie Ghica, vor fi si primii fondatori ai orasului. Le-a urmat Principele Carol I viitorul rege.
In august 1866, la cateva luni de la urcarea pe tron, domnitorul Carol I face prima sa vizita la Manastirea Sinaia si ramane impresionat de frumusetea locurilor. Avea sa revina ulterior tot mai des, in 1871 petrecand la manastire intreaga vara si decide sa construiasca aici viitoarea resedinta regala de la Peles. 10 august 1875 este data punerii pietrei de temelie pentru resedinta princiara de vara. De primii doi ani ai constructiei se leaga si controversata descoperire a “placutelor de aur de la Sinaia”, pe care domnitorul le-ar fi copiat in plumb inainte de a le topi pentru folosirea pretiosului metal. Intrerupte de Razboiul de Independenta, lucrarile la castel au fost terminate in prima faza in 1883, fiind conduse succesiv de doi arhitecti: Wilhelm von Doderer si Johan Schultz. Stilul predominant era cel al Renasterii germane. elementele capricioase ale naturii, cum ar fi cursurile subterane de apă sau alunecările de teren.
In anii 1875-1878 calea ferată Bucuresti-Ploiesti a fost prelungită succesiv până la Câmpina, apoi până la Comarnic , pentru a ajunge în 1879 la Sinaia. De aici în sus, lucrările au mers repede, până la Predeal (1882).
Castelul si drumul de fier au impulsionat dezvoltarea asezarii, care luase fiinta in 1872. Luand numele manastirii din apropiere inca din 1874, asezarea a fost declarata, in 1880, comuna urbana. Constructia castelului Peles a insemnat practic startul unei noi statiuni turistice, inaugurarea din 1883 a fost pe masura respectului castigat de Carol cu arma in mana – cu doi ani mai devreme se incoronase rege al Romaniei independente.
Odată cu noua parcelare din 1880 cu trasarea străzilor şi apariţia primelor ”case de sănătate” se impunea realizarea unei grădini publice şi, în acest scop, Eforia Spitalelor Civile îl angajează pe grădinarul peisagist belgian Eder care proiecteaza parcul în 1881 pe domeniul Dimitrie Ghica, pe un teren liber unde aveau loc târgul de vite şi mai apoi bâlciul (care apar în tabloul ”Bâlci la Sinaia” realizat în 1873 de Nicolae Grigorescu).
Vila DIMITRIE GHICA, este una dintre primele ”case de sănătate” realizate în Sinaia după parcelarea din 1870. Clădirea cu etaj şi balcon perimetral a fost înălţată în 1875 de chiar primul efor, prinţul Dimitrie Ghica, pe locul actualului Casino din Sinaia.
Hotelul SINAIA, primul hotel din staţiune, se ridică sub dealul Mănăstirii din iniţiativa Eforiei pentru a găzdui distinşii călători care nu mai aveu loc în chilii, dar şi pentru cei cu mai puţină dare de mână, care să îşi facă la munte cura de aer curat şi apă de izvor. Construcţia începe în 1870 fiind destinată în special îngrijirii persoanelor care nu îşi permiteau să meargă la cură în străinătate. Hotelul este finalizat în 1871 şi a fost denumit ”Sinaia”, precedând astfel numele viitoarei localităţi.
Primul hotelier a fost austriacul Josef Ungarth, valetul prinţului Dimitrie Ghica care a iniţiat şi supravegheat în deaproape lucrările de construcţie. Clădirea avea curte interioară cu dependinţe şi grajduri pentru cai şi trăsuri. La 9 august 1871, Regele Carol I îi scria tatălui său: ”jos la baza înălţimii deasupra căreia se află Mănăstirea, s-a clădit un oţel în stil elveţian, care acum este plin de vizitatori”. Hotelul arde în 1911, fiind complet distrus.
Cazinoul şi Cofetăria RIEGLER se găseau lângă hotelul Sinaia, undeva între actualul Casino şi hotelul Palace. În primul deceniu al secolului XX, vara concerta aici orchestra lui Eduard Wilhelm Strauss, valsurile lui Ivanovici fiind nelipsite din repertoriu. La Cazinoul Riegler se jucau cărţi, se asculta muzică, se dansa şi se făceau consumaţii la bar. Clădirea este distrusă în întregime în urma incendiului devastator din 1911, împreuna cu hotelul Sinaia.
În urma afluxului de turişti aduşi la Sinaia de ”trenurile de plăcere” pe nou construita (1879) cale ferată Bucureşti-Predeal, până în vara anului 1880, Eforia termină şi dă în folosinţă (cam pe amplasamentul de azi al Hotelului Palace) Stabilimentul BĂILOR DE HIDROTERAPIE, cu instalaţii complete pentru tratament (după metoda prof. Winternitz) conduse de un medic specialist cu personal specializat în aplicarea tratamentelor: masaj, băi cu abur, duşuri alternative, electroterapie (cu sezon de băi de la 1 iunile la 15 septembrie).
Primele vile au fost cele ale unor personalitati ale vremii: printii Dimitrie Ghica si Barbu Stirbey, generalul Florescu sau politicianul Lascar Catargiu. La Sinaia au aparut hoteluri luxoase , un vestit casino, iar parcurile si aleile au fost minutios amenajate, astfel incat, in cateva decenii, era comparata cu cele mai cunoscute statiuni europene. La început secolului XX Sinaia era percepută de foarte multă lume ca ”Micul Versailles”. Prezenta familiei regale, anturajului din imediata apropiere a Casei Regale, a atras multe celebrităti din lumea politică, economică si artistică a vremii, care au construit un număr mare de resedinte private, amplasate în zone pitoresti si beneficiind de o arhitectura (exterioară si interioară) deosebită. In 1910, Sinaia a fost aleasa de italianul Filippo Dozzi pentru fabricarea salamului de Sibiu. Denumirea initiala a fost „Intreprinderea Individuala Filippo Dozzi”. Fiind de profesie pietrar se stabileste impreuna cu sotia sa, in jurul anului 1885, la cariera de piatra de la Piatra Arsa din fostul catun Poiana Tapului. I-a placut tare mult zona,si vazand ca si conditiile climaterice sunt favorabile producerii salamului crud-uscat, cumpara in 1910 o cladire care adapostea un restaurant, un depozit de vinuri si un hotel. In aceasta cladire fondeaza „Intreprinderea Individuala Filippo Dozzi”. Aici a inceput fabricarea salamului de Sibiu, care a ajuns foarte curand pe mesele cele mai simandicoase, fiind considerat, de la bun inceput, un produs de lux.
La sfârsitul secolului XIX, Sinaia devine un centru turistic national si european; apare o prima societate sinăiană de turism (1893), apoi iubitori muntelui din Bucuresti se organizează si întemeiază, în anul 1903, prima mare Societate a Turistilor Români (STR). De începuturile turismului sinăian se leagă si constructia hotelurilor Caraiman (1881), Palas (1911) si a Cazinoului Sinaia (1912). Sus pe munte apar cabanele turistice, printe primele fiind Vârful cu Dor , refugiul Omu , casa Schiell (Fabrica de Hârtie Busteni).
O pagină frumoasă din istoria turismului a rămas cea înscrisă de Badea Cârtan (1849-1911), neobositul drumet ardelean din satul Cârta, care a trecut deseori Carpati, cu sacul plin cu cărti românesti, de la Bucuresti spre ”Tara Sibiului si Tara Brasovului”. El a murit la Sinaia si are mormântul în cimitirul de la Izvorul Rece. Printre turisti neobosit al Bucegilor, se afla si Take Ionescu, om politic si de cultură, care a sustinut cu bani constructia unor poteci si marcaje în zonele alpine. Alte nume celebre de turisti ai Bucegilor: Regina Maria, Bucura Dumbravă (Fany Seculici), Regele Ferdinand I al României, Nestor Urechia, Alecu Urechia, Mihai si Petre Haret, Al. Tzigara Samurcas, Gh. Munteanu-Murgoci, Nicoale Bogdan, I Costinescu, C. Stănescu.
Devenita resedinta de vara a Casei Regale s-a transformat intr-un centru al vietii politice si o zona rezidentiala privilegiata. Sinaia a fost conceputa de Eforie ca o statiune de lux pentru vacante, punand la dispozitia vilegiaturistilor 10 hoteluri, 55 vile mari, 50 vile mijlocii si 60 case taranesti, doua cazinouri, bai de hidroterapie, o gradina zoologica, trasuri pentru plimbari, 3 centre cu cai de calarie, manej si scoala de calarie, restaurante, berarii, cofetarii si magazine (majoritatea sezoniere), un parc de promenada si era supranumita „Perla Carpatilor”.
La Sinaia s-au stins din viață importante personalități politice: regele Carol I, Ferdinand I, regina Maria a României, precum și prim-ministrul Ion Gh. Duca (asasinat pe peronul gării din Sinaia, unde există și o plăcuță comemorativă). In august 1911 se stingea din viata, la Sinaia, Badea Gh. Cartan, taran autodidact si inflacarat patriot, se afla inmormantat in cimitirul orasenesc.
Obiective turistice in Sinaia
Casa Parintelui Arsenie Boca
Începând din 1969, Parintele Arsenie Boca – Sfântul Ardealului, cu fondurile proprii, a construit un așezământ format din două clădiri în Sinaia. A trăit aici alături de mai multe maici, care au fost și ele expulzate din Mănăstirea Prislop. Acest așezământ este cunoscut și ca metoc al Mănăstirii Prislop. Poarta sculptată în lemn, gardul, pietrele mari din curte – una folosită drept masă și alta ca lavită – precum și formele ovoide ale pietrelor mari, reprezintă semne distinctive inconfundabile ale gustului artistic al Parintelui.
De la Sinaia, la începutul lunii decembrie 1989, trupul neînsuflețit al Parintelui a fost transportat către Prislop, unde urma să fie înmormântat. Parintele a trecut în eternitate în data de 28 noiembrie 1989 și a fost înmormântat la Prislop pe data de 4 decembrie 1989.
În perioada 1969-1989, Parintele Arsenie Boca s-a deplasat constant între Sinaia, București (mai exact satul Drăgănescu – în apropierea capitalei, unde a pictat întreaga bisericuță de acolo, astăzi cunoscută ca „Capela Sixtină a Ortodoxiei Române”) și Prislop (din când în când), unde a rămas duhovnic al maicilor până la sfârșitul vieții sale, deși din 1959 nu i s-a mai permis să slujească și să poarte veșmintele preoțești.
În 1988, Parintele a ajuns pentru ultima oară la Prislop, în timp ce trupul său era încă în viață. La Sinaia, el avea un atelier de desen și pictură și o cameră de lucru unde scria și citea. La Sinaia au rămas manuscrise de mare valoare, dintre care unele au fost publicate după anul 2003, în primul rând datorită eforturilor Parintelui Daniil Stoenescu și ale Maicii Maria Suciu.
Orasul Sinaia dorește să exprime recunoștința sa pentru acest loc și pentru prezența Parintelui Arsenie Boca în această comunitate. Așezământul construit de către el și lucrările artistice remarcabile pe care le-a lăsat în urmă sunt o mărturie a înaltei sale spiritualități și talent artistic. Acestea reprezintă un dar neprețuit pentru Sinaia și pentru toți cei care îl vizitează, aducând o notă de frumusețe și inspirație în acest oraș. Sinaia se bucură să păstreze această moștenire spirituală și culturală și să o împărtășească cu toți cei care o vizitează.
Castelul Peles
Constructie de referinta nu numai pentru Sinaia, ci si pentru Romania, i s-a pus piatra de temelie in ziua de 10 august 1875. Locul constructiei, respectiv suprafata din Valea Pelesului fusese cumparat de domnitorul Carol I (1866-1881) si Rege intre anii 1881-1914.
Castelul Peleş, reşedinţa de vară a primului cuplu regal al României, regele Carol I (1866-1914) şi regina Elisabeta, a fost construit între 1873 și 1914, la dorința suveranului, după planurile arhitecților Johannes Schultz şi Karel Liman. Edificiul a fost decorat de celebrii creatori, J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz și Bernhard Ludwig din Viena. Castelul Peleș este considerat cel mai important ansamblu arhitectonic de tip istorist din România, având caracter de unicat și prin valoarea sa istorică şi artistică, rămâne unul dintre cele mai importante şi frumoase monumente din Europa.
In acelasi timp se ridica si alte constructii anexa ale castelului cum ar fi: Corpul de Garda, Economatul, Casa de Vanatoare Foisor, Grajdurile, Uzina Electrica. Ceva mai tarziu, se va construi Vila „Sipot”, ce va fi pentru un timp locul de lucru al arhitectului Karel Liman, la indicatiile caruia se va desfasura constructia Castelului Pelisor, precum si Vila Regelui Ferdinand, de la Stana Regala (actuala Poiana Stanii).
Pana la terminarea, in anul 1883, a Castelului Peles, Regele Carol I si Regina Elisabeta, au locuit la Foisor;
Castelul Peles are circa 170 de incaperi, spre deosebire de Pelisor care are doar 70. Demn de mentionat este faptul ca Pelesul a fost primul castel electrificat in intregime din Europa. Acest lucru a fost posibil intrucat electricitatea era fumizata de Uzina Electrica proprie, de pe malul paraului Peles. Mai trebuie stiut si ca Pelesul adaposteste una dintre cele mai importante si mai valoroase colectii de tablouri din Europa, in numar de aproximativ 2000 de piese.
Dupa abdicarea Regelui Mihai, in anul 1947, tot complexul Peles, mai putin castelul omonim, care a intrat in circuitul turistic, a devenit loc de creatie si odihna pentru oamenii de cultura ai vremii, pentru o scurta perioada de timp.
In ultimii ani ai regimului comunist, dictatorul Nicolae Ceausescu a inchis intreaga zona, declarand-o zona speciala. In aceasta zona nu aveau acces decat personalul de serviciu, sever verificat, si personalul militar de paza. Intreaga zona era declarata zona de protocol de stat. Interesant de stiut este faptul ca, cu toate acestea, lui Ceausescu nu i-a placut foarte mult castelul, vizitele sale aici fiind foarte rare.
Dupa Revolutia din Decembrie 1989, Castelul Peles si castelul Pelisor sunt reintegrate in circuitul turistic. La ora actuala, Foisorul ramane, ca si in trecut, resedinta prezidentiala, spre deosebire de Economat si Corpul de Garda, unde sunt amenajate hoteluri, restaurante si terase. Celelalte componente ale complexului Peles au devenit fie vile turistice, fie vile de protocol.
„Tablitele de la Sinaia” reprezintă un set de artefacte arheologice controversate. Conform tradiției locale, sau a unor informații care au circulat în zonă la vremea respectivă, Tăblițele de la Sinaia se referă la un număr impresionant de tăblițe de aur inscripționate într-o limbă si o scriere misterioasă, descoperite cu prilejul lucrărilor de captare a pâraielor Sfânta Ana și Peleș, pentru aprovizionarea cu apă a Mânăstirii Sinaia, și de asanare a mlaștinilor din Poiana Văcăria. Pe lângă plăcile de aur, lucrătorii ar fi descoperit și monede de tip Maia și Sarmis, ambele tezaure considerându-se că ar fi intrat, în mod tacit, în posesia regelui Carol I. Astăzi, Tăblițele de la Sinaia, sau Tezaurul de la Sinaia se referă la un set de tăblițe de plumb neinventariate care se află depozitate în subsolul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan din București, de mai bine de un secol. Tradiția locală explică existența prezentelor plăcuțe de plumb prin ideea conform căreia regele ar fi topit piesele originale, valorificând aurul în vederea finalizării proiectului Peleș, după ce plăcile ar fi fost copiate în plumb.
Castelul Pelisor
A fost construit între anii 1889 şi 1903, de regele Carol I. şi era destinat viitorului rege Ferdinand şi Reginei Maria. Pâna la finisarea Pelişorului, tinerii au locuit la Foişor. Pelişor are doar 99 de încăperi, faţă de Castelul Peleş cu 160 de încăperi. Întrega casă a fost decorată pentru a fi o reşedinţă prezidenţială, şi poartă amprenta unei personalităţi puternice: regina Maria. Holul de onore este lambrisat cu lemn de stejar. Dormitorul de aur este decorat după planurile şi desenele reginei cu mobilă sculptată în lemn de tei aurit. Tot după planurile reginei a fost decorat şi biroul ei, iar pereţii Camerei de aur sunt decorate cu frunze de ciulini, motiv drag reginei întrucât era emblema Scoţiei, locul natal al ei. Aici au crescut şi copii lor: Carol viitorul rege, Mărioara regina Yugoslaviei, Elisabeta regina Greciei şi Prinţul Nico
Foisor
Casa de vânătoare cu 43 de camere a fost o casă îndrăgită de toţi regii României. A fost terminat înaintea Castelului Peleş, drept urmare aici a stat Regele Carol I şi Regina Elisabeta până la terminarea castelului. Dar aici a stat şi Rege Ferdinand cu Regina Maria până la terminarea Pelişorului. Chiar si Carol al II – lea a locuit aici, în perioada 1930-1940, atâta timp cât a fost Regele României. Însă actuala clădire nu este cea de atunci. Chiar sub domnia lui Carol al II-lea a izbucnit un incendiu, casa a ars şi a fost reconstruită în perioda 1932-1933. În anii dictaturii comuniste a fost completată cu încă o aripă, reunind astfel o serie de birouri, saloane şi sufragerii elegante, precum şi o sală de teatru. Astăzi se află în domeniul public al statului şi este destinată exclusiv activităţii de prezentare şi protocol. Nu este vizitabilă !
Economatul
Econonomatul, o casă modestă iniţial, a fost refăcută ulterior în stil Burg german, cu 52 de camere, şi a găzduit demnitarii şi angajaţii curţii regale. Economatul ca şi celelate foste dependinţe ale Castelului Peleş astăzi fac parte din reţeaua hotelieră. Hotel a devenit şi fosta clădire a Corpului de gardă, care a fost construit în acelaşi timp cu castelul, dar a fost refăcut între anii 1908-1909 în stilul renaşterii germane. Aici locuia o parte din personalul regelui pe perioada când venea la Sinaia şi tot acolo era şi centrala telefonică din anul 1890. Nu se ştie căt de mare era suita regală când venea la Sinaia, dar se aproximează la 100 persoane.
Cuibul Printesei
Putini sunt cei care cunosc o poveste tare pitoreasca si aproape fascinanta despre casuta din padure visata si ridicata la dorinta Reginei Maria, foarte aproape de Pelisor. Ea nu mai exista demult dar povestea ei dainuie, si la fel cateva fotografii ale acesteia. Povestea “Cuibului Printesei“, cum a fost botezata casuta, se gaseste in cel putin doua resurse bibliografice. Prima dintre ele dateaza din 1935, cand Society of Friends of Roumania din SUA, in numarul aniversar al revistei societatii din acel an ”Roumania Anniversary Number”.
“Visele copilăriei m-au bântuit, aşa că am planificat o casă în copac! A fost construită pentru mine în pădurea de la Sinaia, care mulţi ani a fost numit Cuibul Principesei. În fapt, o colibă suspendată între brazi gigant. Acolo se putea ajunge doar dacă erai bun alpinist sau cu ajutorul unui pod mobil, ceea ce făcea casa aceea de necucerit. Acest copac-locuinţă a avut două camere, o bucătărie diminutiv şi balcoane pe ambele părţi. Am aranjat cu grijă iubitoare, şi multe ore fericite ne-am petrecut în ea între pământ şi cer. Cuibul a durat până după război, când s-a prăbuşit în timpul unei furtuni violente, dar eu părăsisem cuibul înainte de acea zi fatală”, scria Regina Maria.
Manastirea Sinaia
Mihail Cantacuzino (1650-1716), însoţit de familia sa, fiind la un pelerinaj la locurile sfinte a ajuns până la Muntele Sinai, unde a vizitat o vechea mănăstire ortodoxă Sf. Ecaterina (secolul IV). Impresionat de cele văzute a hotarât să construiască în acest loc o mănăstire care să poarte numele muntelui Sinai. Ulterior, denumirea „Sinaia” s-a extins şi asupra localităţii. Mănăstirea închinată Sfântei Maria a fost construită între anii 1690 şi 1695. Dealungul anilor avea un rol de apărare şi de protecţie pentru drumul comercial de-a lungul Văii Prahovei şi de adăpost pentru nevoiaşii zonei. Mănăstirea cuprinde Biserica Mică, Biserica Mare, Muzeul Mănăstirii şi mormântul lui Tache Ionescu.
Biserica Mare a fost construită în perioada 1842 – 1846, iar în 1892 a fost adăugată clopotniţa cu un clopot de 1700 kg. Prin grija lui Carol I, a devenit primul lăcaş de cult electrificat din România. În pictura, pe un fond de mozaic aurit, realizată de pictorul danez Aage Exner apare şi regina Elisabeta, alături de prinţesa Maria, mort la o vârsta fragedă şi Mihail Cantacuzino, întemeietorul bisericii vechi a mănăstirii. Mobilierul bisericii este sculptat, iconostasul, mobilele naosului şi scaunele regale sunt aurite.
Unul dintre cele două scaune poartă blazonul regal şi emblema „Nihil sine Deo” („Nimic fara Dumnezeu”), iar celălalt, apartinând reginei Elisabeta, poarta initialele E.D. Una dintre piesele remarcabile ale muzeului este epitaful brodat în mătase şi fir de aur a realizat între anii 1897-1900 de Ana Roth. Cele două icoane ruseşti „Sfântul Serghei” şi „Sfântul Nicolae” au fost oferite în 1903 de ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei stareţului Nifon Arhimandritul, cu ocazia botezului prinţului Nicolae, fiul lui Ferdinand.
În 1895, la 200 de ani de la sfinţire, s-a deschis primul muzeu cu obiecte de cult din ţara noastră. În urma lucrărilor efectuate între 1897 şi 1903 de administraţia Eforiei Spitalelor Civile, care patrona averile mănăstirii, biserica a ajuns la înfăţişarea actuală.
Casinoul din Sinaia
Construit la initiaţiva lui Carol I. a fost proiectat de arh. Petre Antonescu care a şi supravegheat lucrările începute în 1912. Inaugurarea a avut un an mai târziu, iar la grandioasa serbare cu focuri de artificii participa şi compozitorul George Enescu.
Primul acţionar al casinoului a fost baronul de Marcay, cel care deţinea cota-parte şi din cazinoul din Monte Carlo. De fapt se pot observa multe asemănări între cele două clădiri. Casinoul beneficia de curse specale de trenuri, care au adus jucătorii din ţară şi din străinătate.
A devenit atracţia principală a oraşului, organiza serbări şi reprezentaţii, zilnic cca 800 de oameni îi treceau pragul şi părea că nimeni şi nimic nu va opri această afacere strălucită. Însă, dacă în timpul celui de-al doilea război mondial a fost închis doar pentru o perioadă scurtă, în 1947 porţile sale s-au închis definiv. Din 1955 superba clădire a fost folosită drept Casă de cultură, cu bibliotecă şi cercuri artistice. Totuşi recunoscându-i gradul de eleganţă au fost organizate aici spectacole de teatru, folclor, şi concerte deosebite.
În 1975 clădirea a fost renovată şi sălile au fost folosite pentru reuniuni internaţionale şi banchete la nivel de şefi de stat. Astăzi funcţionează aici un modern centru de conferinţe, dispunând de dotări tehice performante.
Garile Regale Sinaia
Prima a fost construita in anul 1913, de catre Compania „Demeter Cartner”, iar a doua, ceva mai tarziu si a fost rezervata exclusiv familiei regale, si a oaspetilor, respectiv conducatori de stat straini. Pe peronul garii Sinaia, se afla o placa comemorativa in amintirea Primului Ministru roman I. Gh. Duca asasinat de legionari in anul 1933, chiar in acel loc.
Este o gara importanta, in care opreau la inceputul secolului trenuri precum Orient Express sau Arlberg Express. In ceea ce priveste Gara Regala, situata la cativa zeci de metri departare, a fost construita dupa planurile arhitectului Duiliu Marcu in anul 1939. Este o cladire din piatra in stil romanesc, care purta la vremea aceea insemnele regale ale lui Carol al-II-lea. Cladirea avea o remiza in care incapea tot trenul regal. In fata garii este o piata mare, corespunzatoare primirilor la nivel de sefi de stat. In salonul central al garii se gaseste o pictura murala (5,50 x 5,50 metri) reprezentand o vanatoare domneasca de mistreti, cu 8 personaje calare, in marime naturala, inscriptionata in limba latina: Basarab Voievod secol XIV.
Destinatia garii a fost pastrata si in timpul regimului comunist. Un tren prezidential i-a adus aici pe presedintele american Gerald Ford si pe Nicolae Ceausescu in data de 6 august 1975. Nu este deschisa pentru public.
Parcul Dimitrie Ghica
Odată cu noua parcelare din 1880 (Sinaia este declarata comuna) cu trasarea străzilor şi apariţia primelor ”case de sănătate” se impunea realizarea unei grădini publice şi, în acest scop, Eforia Spitalelor Civile îl angajează pe grădinarul peisagist belgian Eder.
Parcul este proiectat în 1881 pe domeniul Dimitrie Ghica, pe un teren liber unde aveau loc târgul de vite şi mai apoi bâlciul (care apar în tabloul ”Bâlci la Sinaia” realizat în 1873 de Nicolae Grigorescu).
În ghidul din 1903 ”Sinaia şi împrejurimile sale”, Al. Gălăşescu ne spunea: parcul era atracţia staţiunii, plin de trandafiri şi de flori ce se schimbau de două ori pe vară, alei pietruite cu mărgăritar alb, pavilion de muzică unde în sezon cânta fanfara în fiecare zi, două fântâni arteziene, un loc deschis încât permitea admirarea munţilor, a clădirilor din jur şi a Mănăstirii.
Se mai pot admira, pe marginea aleilor ce strabat parcul, busturile unor personalitati care au locuit sau doar au vizitat orasul Sinaia, ca, de exemplu: Mihai Eminescu si lon Creanga, Nicolae Balcescu precum si Dimitrie Ghica. Acesta, a fost un apropiat al Domnitorului devenit ulterior Rege, Carol I. Chiar la intrarea in parc se mai afla si bustul actorului lon (lancu) Brezeanu, Cetatean de Onoare al orasului Sinaia, si dupa cum se mentioneaza, si „cetatean” al lui Caragiale. A trait intre anii 1869-1940.
A fost infiintat in anul 1881 iar amenajarea s-a facut sub indrumarea arhitectului peisagist elvetian, Eder. Acesta adaposteste mai multi arbori seculari, iar in interiorul sau se desfasoara, pe o scena amenajata, festivalurile din Sinaia.
Se mai pot admira, pe marginea aleilor ce strabat parcul, busturile unor personalitati care au locuit sau doar au vizitat orasul Sinaia, ca, de exemplu: Mihai Eminescu si lon Creanga, Nicolae Balcescu precum si Dimitrie Ghica. Acesta, a fost un apropiat al Domnitorului devenit ulterior Rege, Carol I. Chiar la intrarea in parc se mai afla si bustul actorului lon (lancu) Brezeanu, Cetatean de Onoare al orasului Sinaia, si dupa cum se mentioneaza, si „cetatean” al lui Caragiale. A trait intre anii 1869-1940.
Schitul Sfanta Ana – Sinaia
Schitul Sfanta Ana a fost ctitorit in 1453, ca paraclis pentru pustnicii din munti. Ultimul pustnic cunoscut la Sf. Ana a fost Inochentie (1877). Langa pestera in care s-a nevoit acest pustinc, s-a inaltat in 1995 un schit in amintirea sihastriei de odinioara.
In acest loc, conform traditiei locale, sau a unor informatii care au circulat în zonă , cu prilejul lucrărilor de captare a pâraielor Sfânta Ana și Peles, pentru aprovizionarea cu apă a Mânăstirii Sinaia, s-a descoperit număr impresionant de tăblite de aur inscriptionate într-o limbă si o scriere misterioasă precum si monede de tip Maia și Sarmis, ambele tezaure considerându-se că ar fi intrat, în mod tacit, în posesia regelui Carol
Casa George Enescu, Vila Luminis
Bucurandu-se de sprijinului Reginei Elisabeta, o mare iubitoare de artă, care recunoscând talentul tânărului Enescu, i-a oferit o cameră într-un colţ liniştit al Castelului Peleş, unde să poată studia. Castelul devine astfel pentru Enescu rampa de lansare în lumea muzicală.
Frumuseţea locurilor şi apropierea de Palatul Peleş l-au determinat pe muzician ca din banii câştigaţi în primul său turneu în America să-şi construiască aici – între anii 1923 şi 1926 – o casă, după planuri proprii, cu ajutorul arhitectului Radu Dudescu, pe care a numit-o Vila Luminiş.
În următorii 20 de ani, până în 1946, când a părăsit România definitiv, în perioadele dintre turneele sale în Europa şi America de Nord, el a revenit periodic la Sinaia pentru a se dedica, cel puţin o lună pe an, creaţiei.În 1947, aflat la Paris, Enescu a donat vila statului român, spre a fi folosită ca loc de odihnă şi de creaţie pentru artişti. Din 1995, devine Casa Memorială “George Enescu”, iar din 2007 – secţie a Muzeului Naţional “George Enescu”.
Casa Nicolae Iorga – Sinaia
Casa Nicolae Iorga: str. Ghe. Doja nr.1
Construita in 1918, la intersectia dintre strazile Calea Codrului si Gheorghe Doja din cartierul Furnica se afla vila istoricului Nicolae lorga, construita in stil romanesc, dupa planurile arhitectului Bortonovski.
Nicolae Iorga a avut un sfârsit tragic, fiind ridicat de la vila sa din Sinaia si asasinat la 27 noiembrie 1940 de către un grup de legionari.
Vila Tacke Ionescu, Vila Negoiu
Take Ionescu (nascut la Ploiesti, la 13 octombrie 1858), marele orator, avocat si ziarist, om politic, deputat, ministru si prim-ministru, artizan al Marii Uniri, “marele european”, a avut totdeauna o deosebita slabiciune pentru Sinaia. Dupa casatoria lui cu Bessie Richard, in prima vizita in “Perla Bucegilor”, tanara englezoaica, fascinata de tot ceea ce vedea, si-a exprimat dorinta de a avea o casa aici “ in cel mai frumos loc de pe pamant”. Au trebuit sa mai astepte cativa ani, dar pana la urma au reusit. Au gasit o vila mare si frumoasa, sub muntele Furnica, foarte aproape de manastire, pe care au cumparat-o in 1893. Nu stiu cui a apartinut imobilul, dar este posibil ca el sa-l fi achizitionat, ca si pe cel de la Bucuresti, la o licitatie publica, cu bani, probabil, in buna parte imprumutati. Desigur, dupa cumparare, s-au si mutat in ea, schimbandu-i sau pastrandu-i numele de “Vila Negoiul”. In 1895, au inceput o ampla actiune de extindere si renovare, care a durat mai bine de un an, timp in care au locuit in aceleasi camere, lasate sa fie lucrate la urma.
Vila “Negoiul” era acum unul dintre cele mai mari si mai aspectuoase edificii civile ale Sinaii. Arhitectura ei marturisea conceptia proiectantului, pe care nu-l cunoastem, asupra unei locuinte de munte, cu multa piatra si lemn in constructie. Lipsea din ea orice urma de simetrie, de monotonie. Era compusa din mai multe corpuri, de inaltimi si dimensiuni diferite, bine precizate atat in plan cat si in acoperis. Prin domiciliul lui sinaian au trecut mai toti oamenii politici ai vremii, partizani sau adversari, ziaristi, intelectuali de frunte. Nu au lipsit vizitele unor straini, diplomati, oameni politici sau de cultura, toti admiratori ai “marelui european”.
In 1905, consiliul comunal a hotarat ca strada pe care domicilia sa-i poarte numele. Si astfel, adresa lui sinaiana era “Strada Take Ionescu” nr.3. Tot in 1905, eroul nostru era ales presedinte de onoare al Societatii filantropice a meseriasilor sinaieni “Varful cu Dor”.
In perioada 1916-1918, sub ocupatia straina, nemtii au folosit vila, dupa ce au vandalizat-o, in cele mai ordinare scopuri. Biroul lui Take Ionescu a fost transformat in atelier de cizmarie, aici reparandu-se bocancii si cizmele soldatilor germani.
Casa Anastasie Simu – Vila Retezat
Vila este proiectată şi construită în stilul Renaşterii germane de la începutul secolului XX de către arhitectul ceh Karel Liman, bun prieten al regelui Carol I, pentru care proiectează Castelul Pelişor şi holul de onoare al castelului Peleş, toate având elemente comune şi specifice timpului.
Deşi s-au scurs peste 100 de ani de când a fost construită, vila îşi păstrează farmecul, atmosfera caldă şi plăcută cu parfumul vremurilor de odinioară.Karel Liman (1860? – 1928) a urmat studii de arhitectura la facultatile din Praga si München. A participat, alături de firma Fellner und Helmer, la realizarea planurilor palatului Albert Rotschild din Viena. Ulterior a realizat planurile castelului familiei princiare de Hohenlohe de la Javorino, în Slovacia. După anul 1884 a lucrat în calitate de arhitect restaurator, în cadrul ministerului Cultelor si Instructiunii Publice de la Bucuresti. În jurul anului 1896 devine sef al biroului de arhitectura al resedintei regale de la Sinaia; ulterior, încep lucrarile de constructie ale castelului Pelișor (imagine dreapta) si grajdurilor regale de pe Furnica, cât si transformarea celorlalte edificii din parcul castelului, economatul si corpul de garda. Dupa 1920, la comanda reginei Maria, a efectuat lucrarile de restaurare si amenajare ale castelului Bran.
Arhitectul Karel Liman (circa 1914)
Prin amploarea sa, proiectul realizat de Karel Liman s-a apropiat de ilustrarea ideii de resedinta regala, asa cum si-a dorit-o suveranul la începuturi. Noul arhitect, admirator al artei italiene, îmbina în plastica fatadelor stilurile neorenasterii italiene si neorenasterii germane, iar în interior transforma Pelesul într-unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectura istorista, prin combinarea mai multe neostiluri. Tot atât de important, prin amenajarile de dupa 1900, la nivelul etajului al doilea a luat nastere unul dintre cele mai coerente ansambluri Art Nouveau din România. Resedinta a fost supraînălțata cu un etaj, de asemenea si turnul principal, subliniindu-se astfel maiestuozitatea fatadei principale. În forma sa finala, cladirea se desfasoara pe o suprafata de 3200 mp, beneficiind de 160 de camere si peste 30 de bai.
Anastasie Simu, proprietar al vilei dupa moartea lui Karel Liman, era un cunoscut colectionar de arta român, colectia lui particulara fiind expusa azi la Muzeul National de Arta din Bucuresti. Vila Retezat mai este cunoscuta în circuitul turistic si sub denumirea de „Casa Memoriala Anastasie Simu”.
Vila Salamandra
Vila a fost resedinta contilor de Linche. In timpul celei de-a doua domnii in Tara Romaneasca a lui Constantin Racovita, in 1763, Jean-Baptiste Linche, nobil francez din Marsilia, devine secretarul de limba franceza al domnitorului. Contele Jean-Baptiste Linche se casatoreste cu o romanca si are un fiu, Filip Lens, devenit mai tarziu boier valah. Vila a fost reconstruita in anul 1912, adapostind actualmente sucursala B.C.R. Sinaia.
Vila Carola
In anul 1927 aici a locuit legendarului violonist al secolului XX, Yehudi Menuhin, elev al lui George Enescu. Este situata in cartierul Furnica, al orasului Sinaia. A fost construită ca pensiune în 1896 de Josef Ungarth si apoi vila cumparata de doctorul Staicovici, care era doctorul Sinaiei.
Aici a locuit o buna perioada si Elena Lupescu nascuta la 2 septembrie 1899 la Iasi, ambii parinti fiind evrei.
1925 Elena Wolf-Lupescu devine metresa regelui Carol al II-lea. Cei doi s-au cunoscut cu ocazia vizionarii unui film, „Nibelungii”, difuzat de Fundatia Culturala Regala Principele Carol. Acolo, i-a atras atentia o femeie cu parul rosu care nu avea nimic din trasaturile unei romance. „Pielea alba ca laptele ii era pusa in valoare de ochii verzi si de parul roscat. Era tipul de femeie indrazneata, plina de incredere in sine, dominatoare. ” .
Ea a fost casatorita cu maiorul Timpeanu si a locuit in vila Carola din Sinaia, unde printul mostenitor Carol a inceput sa o viziteze in absenta sotului. Cand Elena implineste 26 de ani, legatura lor devine publica.
In toamna lui 1925, printul Carol a plecat in Anglia pentru a asista la funeraliile matusii sale, regina Alexandra. Isi daduse cuvantul in fata regelui Ferdinand ca se va intoarce in Romania, dar nu s-a intamplat asa, pentru ca la Paris a intalnit-o pe Elena Lupescu si au ramas impreuna in strainatate. Carol a renuntat pentru a treia oara la prerogativele sale regale, dupa ce mai renuntase in 1918 si 1919.
Carol i-a indeplinit si ultimul capriciu, casatoria, la 3 iulie 1947, in Brazilia. La cateva zile dupa ceremonie, Elenei i s-a acordat titlul de Alteta Sa Regala Printesa Elena de Romania.
Hotel Paltinis
Turismul balnear are în Sinaia o tradiţie de peste un secol, dată fiind prezenţa unor valoroşi factori naturali de cură – bioclimat şi resurse hidrominerale. Hotelul a fost construit intre anii 1913-1914 de catre bancherul Aristide Blanc sub conducerea arhitectului V. Moga, edificiul purtand numele de „Hotelul Bailor”. În timpul celui de – al Doilea Război Mondial, hotelul a adăpostit prizionerii de război americani răniţi în lupte.
Pe la 1780, pe amplasamentul hotelului Paltinis, era un han numit al lui Iancu. De altfel, si valea se numea a Iancului. Si avea o hangita care atragea clientii, precum cea de la Hanu-Ancutei de Sadoveanu, sau carciumareasa din poezia lui Goga. La Gura Padurii era hanul lui Seringa, acesta mai posedand si un han pe Valea Larga.
Hotel Palace
Situat in parcul central al statiunii, Parcul Ghica, hotelulPalace construit in anul 1911, in numai opt luni (intre 26 noiembrie si 15 iulie), dupa planurile arhitectului Petre Antonescu, a stabilit un record de constructie pentru acele vremuri. Hotelul este momunent de arhitectura, iar arhitectul sau, Petre Antonescu a fost unul din pionierii si personalitatile marcante ale Scolii Romanesti de Arhitectura.
Hotel Caraiman
Hotelul Caraiman, construit la 1881 in stil clasic romanesc, dupa planurile arhitectului Jean Pompilian – ca urmare a intrarii in exploatare a primului „tren de placere” Bucuresti-Sinaia, ce aducea primul transport masiv de vizitatori – ramane si astazi , dupa mai bine de o suta de ani de la ridicarea sa , edificiu reprezentativ pentru statiunea Sinaia
In perioada 1900-1901 hotelul este complet renovat si extins prin construirea a inca unui etaj si a mansardei, iar infatisarea exterioara este schimbata prin adaugarea braurilor si arcadelor de caramida, a balcoanelor de lemn si a acoperisului de tigla.
Partii de Ski
Stațiunea Sinaia, considerată leagăn al sporturilor de iarnă în România, se mândrește cu un domeniu schiabil complex și provocator, destinat schiorilor cu o anumită experiență. Aceasta este cea mai înaltă stațiune de schi din țară, situată la 2103 metri altitudine, pe Vârful Furnica. Această înălțime vine la pachet cu avantaje și dezavantaje, pe care le vom explica punct cu punct.
Zona Alpină din Sinaia este situată în vârful-palma muntelui, la 2000 de metri, pe două văi din Platoul Bucegi: Valea Dorului și Valea Soarelui. Aici găsim două instalații de tip telescaun: Telescaunul Valea Dorului, cu două locuri, și Telescaunul nou – Soarelui, cu patru locuri, administrat de Transport Urban Sinaia, o societate cu capital public.
Cele două instalații deservesc șapte pârtii de schi de nivel începător-intermediar. Nu sunt pârtii dificile, dar au câteva segmente ușor abrupte, motiv pentru care nu sunt recomandate pentru primele lecții de schi. Este ideal ca acestea să se desfășoare pe un teren plat.
Avantajul major al Zonei Alpine din Sinaia este altitudinea. Temperaturile sunt stabil negative, solul îngheață mai repede și stratul de zăpadă este bine conservat până târziu în primăvară. De asemenea, senzația de a schia în gol alpin este greu de egalat.
Dezavantajul principal este tot legat de altitudine și poziționarea muntelui în Câmpia Română. Acest lucru determină rafale puternice de vânt cu direcții variabile în creasta muntelui. Dincolo de o viteză de 80 km/h, schiatul în siguranță și cu confort devine aproape imposibil. Aceasta se datorează faptului că vântul este adesea asociat cu fenomene meteorologice extreme și extrem de periculoase pentru turiști, cum ar fi viscolul, care reduce vizibilitatea și crește riscul rătăcirilor pe munte.
Zona de teren abrupt se întinde între Cota 2000 și Cota 1400 și reprezintă punctul culminant al experienței de schi din Sinaia.
Când vorbim despre asta, ne amintim de ce Sinaia a devenit atât de populară în ultimele decenii. Carpul, Tîrlele, Papagalul și alte trasee de schi, extrem de abrupte și neatinse (Carpul fiind cea mai abruptă pârtie omologată din țară), au devenit de-a lungul timpului motivul pentru care pasionații de powder și freeride au ales Sinaia ca loc de joacă.
Pe lângă adrenalina traseelor negre, găsim aici și Pârtia Drumul de Vară, una dintre cele mai frumoase, cele mai lungi și cele mai importante pârtii din oraș. Pornind de la Cota 2000 și parcurgând o serie de serpentine și peisaje montane spectaculoase, Drumul de Vară ajunge până la Cota 1400. Este o pârtie de nivel mediu, având o lungime de peste 3 km și o diferență de nivel de 600 de metri. Aceasta este cea mai accesibilă conexiune dintre cele două cote: 2000 și 1400.
Zona de teren abrupt cuprinde trei pârtii negre: Târle, Papagal și celebrul Carp, precum și o pârtie roșie, Drumul de Vară. Pe lângă acestea, mai există și alte trasee, mai mult sau mai puțin cunoscute și folosite de către pasionații experimentați. Trebuie menționat că zona de teren abrupt este, într-adevăr, abruptă, cu stânci și văi, iar în anumite perioade există riscul de avalanșă. Recomandăm o atenție sporită pe traseele negre și în zonele nemarcate. Desigur, tentația de a schia în powder este mare, dar trebuie să fiți conștienți de riscurile de accidentare, mai ales dacă nu sunteți familiarizați cu zona.
Pentru a facilita accesul în această porțiune, există două instalații pe cablu: Telecabina și Gondola Carp, care deservesc zona dintre Cota 1400 și 2000. De asemenea, de la Cota 1400 pleacă un telescaun cu patru locuri, fără acoperiș, care ajunge până la Șaua Dorului/Variantă, situată aproximativ la 1900 de metri altitudine. Această instalație este folosită în special în zilele aglomerate.
Pestera Ialomicioarei
Aflata la 1600 m altitudine, in imediata apropiere a Hotelului Pestera, este unul din cele mai importante obiective turistice ale Bucegilor. Adancimea portiunii accesibile este de 400m. Deschiderea la intrare 15m. Pestera este in intregime electrificata iar accesul turistilor se face pe scari de lemn.
Gasim in ordinea parcurgerii: Sala „Mihnea Voda”: 115m lungime, 15m latime, 10-25m inaltime; Sala „Decebal”: 300m lungime, 10-15m latime, 3-10m inaltime; Sala „Maria”: 20m lungime, 3-25 latime, 2-8m inaltime; sala „La raspantie” punctul „La lacuri” Marea „Grota a ursilor”: 72m lungime, 36m latime, 25m inaltime. Aici au fost gasite schelete ale ursului de pestera. Grota ascunsa, cu stalactite si stalacmite Sala „La altar”
Lacul Bolboci
Lacul Bolboci este situat la o altitudine de aproximativ 1500 m si este un lac de baraj natural amplasat chiar in inima Bucegilor. Frumusetea sa este cunoscuta printre iubitorii de munte, fiind o oaza de relaxare si de reincarcare energetica cu sentimente de bine si liniste. Inconjurat de conifere, Lacul Bolboci este si un punct de referinta pentru multe trasee din zona, de aici putandu-se ajunge la Lacul Scropoasa, zona Pestera – Padina, Cabana Babele, Cabana Miorita si altele.
Poiana Stanii Regale
Face parte din ceea ce se numea Domeniul Regal, adică teritorii deţinute de statul Român, date în administrarea Casei Regale. Prin exploatarea echilibrată a acestor domenii, Casa Regală a României se autofinanţa, fără a greva bugetul ţării cu propriile cheltuieli, principiu care se aplică şi astăzi atunci când vorbim despre monarhiile europene.
În Poiana Stânii Regale existau grajduri, o cireadă de 60-70 de vaci selecţionate, de rasă nemţească, locuinţele angajaţilor o cabană mică în stil austriac şi o bisericuţă maramureşană din lemn adusă de Carol II, strămutată la Tekirghiol (unde se află şi astăzi). Poiana era destinaţia favorită a plimbărilor, pe jos sau călare, a membrilor.
Casei Regale, un loc retras de odihnă, linişte şi meditaţie, dar funcţiona şi pentru protocol, caz în care distinşii invitaţi luau contact direct, în cadrul unor serbări câmpeneşti Româneşti, cu tradiţiile, obiceiurile, oamenii locului, dar şi cu mâncărurile specifice (aşa cum s-a întâmplat de pildă la aniversarea din anul 1933, a 50 de ani de la ridicarea Castelului Peleş).
Stancile Franz Josef
Situate la o inaltime de 1299 metri, la 7 kilometri de Statiunea Sinaia si la 10 minute de mers din Stana Regala, au fost botezatae astfel in cinstea ospatului ce s-a dat aici in anul 1897, cu prilejul vizitei imparatului Austro-Ungariei, Franz Iosef.
Amenajate la cererea regelui Carol I, una dintre acestea servind drept loc de servire a mesei in aer liber, iar a doua si cea mai inalta ca punct panoramic, de unde se cuprinde cu privirea mare parte din Valea Superioara a Prahovei. Se observa in perete portretele regilor Romaniei. Accesul este facilitat de trepte, balustrade, si de o poteca care de la Stana Regala ne scoate la in cateva minute chiar langa stanci. La initiativa Stanei Regale balustrada veche din lemn a fost refacuta.
Pestera Bogdan
Loc de refugiu al haiducilor, pe la 1882, una dintre cele mai interesante peşteri din masiv, cu o sumedenie de legende tesute in jurul acesteia. Inscriptiile si aspectele specifice din interior fac ca orice excursie catre aceasta sa merite. Amintirea vizitarii acestei mici pesteri ramane si nu exista turist care sa nu mai vina si a doua oara, atras si de linistea si cadrul natural deosebit existent. Poteca a fost recent creata si amenjata la initiativa Stanei Regale.
Hotelul Ungarth si vila Wendy
Primul hotelier a fost austriacul Josef Ungarth, valetul prinţului Dimitrie Ghica. Fiica sa Carola , se casatoreste cu Walter Muston.
Cei doi au o fiica numita Wendy, fosta miss Sinaia, care devine sotia lui Constantin Noica. Cei doi s-au cunoscut inca din copilarie cand Noica venea cu parintii la hotelul Ungarth si s-au reintalnit 1931-1932, pe cand Noica efectueaza stagiul militar, fiind inrolat in Batalionul de Vanatori de Munte de la Sinaia. Acesta isi traieste o parte din viata la Sinaia, la vila Wendy.
Hotelul Ungarth si vila Wendy apartineau familiei Ungarth-Muston, aceştia aflându-se printre fondatorii Secţiei Alpine a Bucegilor, care reunea importante personaje din elita politică şi militară a României.
Secţia era o continuatoare a Societăţii Carpatina Sinaia, fondată în anul 1893 de fostul stareţ al Mănăstirii Sinaia, arhimandritul Nifon, Take Ionescu şi prima sa soţie, cetăţeana britanică Bessie Richards.
La vila Wendy se faceau inscrierile, tragerile la sorti pentru participanti si premierile, in timp ce hotelul era “cel mai prielnic si confortabil pentru sportivi si prietenii lor”
Fondarea unor asemenea societăţi turistice, sportive, cultural-ştiinţifice făcea parte din buna şi generoasa tradiţie a spionajului britanic.
Provenit dintr-o familie cu vechi radacini aromane, al carei nume putea fi gasit in secolul al XIX-lea in numeroase regiuni din sudul Dunarii, Constantin Noica, s-a nascut in comuna Vitanesti din judetul Teleorman in 12 iulie 1909 . A fost un filosof, poet, eseist, publicist si scriitor român care a reprezentat atat o personalitate aparte cat si un destin incredibil. In 1939 se alatura legionarilor, iar dupa asasinarea lui Nicole Iorga, simte ca adeziunea sa la aceasta miscare trebuie sa ia sfarsit. In timpul celui de al II-lea Razboi Mondial este acuzat de spionaj, legătura lui Noica cu serviciile speciale britanice fiind soţia sa, Wendy Mouston, aflata la post in România, ca trimisă a Intelligence Service, impreuna cu părinţii (Walter şi Carola Ungarth)
